Am votat, alături de mai mulți colegi din Parlamentul României, un pachet de legi care vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice (mai ales IMM-uri).
Este vorba despre o serie de prevederi care vin să completeze măsurile adoptate de Guvern pentru perioada stării de urgență.
Și, cel mai important, vorbim despre soluții care ar putea permite firmelor să reziste în fața efectelor din economie ale pandemiei de coronavirus, iar majoritatea românilor să poată duce o viață relativ decentă în aceste vremuri tulburi și să poată reveni la un loc de muncă.
Multe dintre prevederi le-am propus și eu de la izbucnirea acestei crize și nu pot decât să îi apreciez pe acei parlamentari care au reacționat lucid și au susținut aceste pachete de legi.
‼️ Una din legi prevede suspendarea ratelor bancare fără dobânzi și penalități, până la 31.12.2020, fără costuri suplimentare.
De asemenea, orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la sfârșitul anului.
De această lege pot beneficia persoanele fizice, firmele, PFA, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociațiilor, fundațiilor și profesiilor liberale.
Legea este aplicabilă și în cazul operațiunilor de leasing reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 51/1997.
‼️ O altă lege prevede amânarea plăților la utilități pentru persoanele fizice și juridice, fără penalități de întârziere sau dobânzi.
De asemenea, se pot amâna plățile contribuțiilor sociale aferente veniturilor, cu obligația păstrării valabilităţii a cel puţin 75% din contractele de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii.
‼️ O altă lege reglementează plata de către stat a șomajului tehnic.
În cazul suspendării temporare a activităţii şi/sau a reducerii acesteia, salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care au contractul individual de muncă suspendat, beneficiază de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în vigoare, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau stării de urgenţă, după caz.
Angajații trimiși în șomaj tehnic nu primesc cei 75% din salariu dacă au și alt contract de muncă valabil.
Foarte important este că angajatorii nu pot desfiinţa locurile de muncă ocupate de persoanele trimise în șomaj tehnic.