Dreptul la viață și la sănătate al cetățenilor

Dreptul la viață și la sănătate al cetățenilor

Se vorbește foarte mult despre vaccinul împotriva COVID. Remarc din nou că cercetarea românească, în ciuda unor declarații, a cam rămas pe dinafară din nou. Dacă nici în astfel de momente nu înțelegem de ce alții, mai ales europenii, investesc atât de mult în cercetare, nu știu când mai putem înțelege.

În al doilea rând, și subliniez de la început că sunt un susținător al vaccinării, îmi doresc ca vaccinul pe care îl vom importa să fie sigur. Cred că este foarte important, având în vedere termenul foarte scurt în care acest vaccin se pare că va fi produs, ca populația să știe că nu devine victima unor efecte adverse periculoase. Sau că vaccinul nu a fost administrat corect (mă refer aici la condiții de depozitare, transfer etc). Am văzut pregătirile care se fac în alte țări. Nu am văzut astfel de imagini și la noi. Sincer, nu prea mă mai interesează declarațiile unora sau altora, nu mă interesează nici că acest vaccin este administrat în alte țări.

Mă interesează doar să se respecte dreptul la viață și la sănătate al cetățenilor români. Acesta este singurul argument care poate conta cu adevărat.

La mulți ani!

La mulți ani!

La mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica în această zi în care creștinătatea îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.Și chiar dacă suntem în vremuri de pandemie, asta nu înseamnă că nu putem să fim alături printr-un mesaj încărcat de gândurile noastre bune!

Închiderea piețelor înseamnă că producătorii români suferă

Închiderea piețelor înseamnă că producătorii români suferă

Nu am înțeles decizia închiderii piețelor, dar păstrării supermarketurilor. Nu înțeleg logica pentru care producătorii români, care și așa au fost afectați de condițiile meteo, să fie din nou loviți. Mai ales că aici vorbim de micii producători. Nu înțeleg de ce primăriile nu se pot organiza și aloca mai mulți polițiști locali care să verifice respectarea normelor. Și la piețe, inclusiv cele închise, intrarea se poate face organizat, exact la fel ca la supermarketuri.

Nu ați văzut, la fel ca și mine, angajați din supermaketuri sau paznici care poartă masca sub nas? Nu ați văzut clienți cu masca sub nas, după ce au trecut de măsurarea temperaturii? Nu ați văzut, unde încă mai sunt paznici cu termometrul în mână, că nu se mai măsoară temperatura la intrare, deși această condiție este obligatorie? Câte amenzi s-au dat în acele locuri?

E de neînțeles de ce un spațiu cu patron străin este mai sigur decât un spațiu cu patron român! Nu văd nici măcar o diferență între cum poate fi organizat accesul și desfășurarea activității economice din piețe față de un supermarket. Totul depinde de organizare și de respectarea normelor atât de către angajați și vânzători, cât și de către clienți.

Toate țările și-au luat măsuri de protecție a economiei naționale, de la cei mai mici producători, la cei mai mari. În orice perioadă de criză, alimentația este vitală. Este evident că statul va trebui să le dea compensații producătorilor români, împrumutându-se la bănci. Și uite așa ajungem să subvenționăm practic importul de alimente din alte țări.

Închiderea piețelor înseamnă că producătorii români suferă, în timp ce încurajăm importurile de alimente, adică ceea ce produc spaniolii, nemții, francezii etc. A nu se înțelege că am ceva cu producătorii din celelalte țări, dar prefer mâncarea și produsele noastre!

Eliminare TVA pentru maști, fără măști neconforme și testare în masă!

Eliminare TVA pentru maști, fără măști neconforme și testare în masă!

Propun eliminarea TVA pentru măști (sau cel mult o cotă până în 5%), măsură aplicată în mai multe state europene, care ar duce la scăderea prețului la măștile de protecție.

În același timp, cred că se impune un control temeinic la intrarea în țară, astfel încât pe piață să nu mai ajungă măști neconforme. Degeaba poarta populația măști dacă acestea nu oferă protecția adecvată.

Simultan se impune o testare în masă pentru a identifica rapid românii infectați – inclusiv cei asimptomatici sau cu forme ușoare – și a bloca astfel răspândirea virusului. Acum, testăm puțin, în unele județe foarte puțin și prost! Restricțiile nu vor fi niciodată îndeajuns.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede confiscarea extinsă a averilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede confiscarea extinsă a averilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede confiscarea extinsă a averilor, după o condamnare definitivă. Sunt printre cei care au votat această lege pe care am considerat-o necesară.

Și nu, nu se referă doar la politicieni, dar nici ei nu scapă de ea.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/klaus-iohannis-a-promulgat-legea-care-prevede-confiscarea-extinsa-a-averilor-dupa-o-condamnare-definitiva.html

Mesajul Episcopului Ignatie al Husilor e foarte potrivit

Mesajul Episcopului Ignatie al Husilor e foarte potrivit

M-am tot gandit ce replica se poate da unui recipient plin de venin cum e “progresistul” CTP, “stapanul adevarului si detinatorul secretului vietii”, la ultimul delir lansat in spatiul public, care a vizat, de data aceasta, Biserica stramoseasca si pe credinciosii crestini.
Cred ca mesajul Episcopului Ignatie al Husilor e foarte potrivit!
#SuntCrestinNuVita

CTP şi Ţ, Episcopia Husilor

La mulți ani!

La mulți ani!

La mulți ani tuturor celor care își aniversează onomastica în această zi în care creștinii ortodocși și catolici își celebrează pe Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir!
Să aveți parte de sănătate și de cei dragi alături!

Ce se va alege de secțiile ATI în contextul creșterii permanente a numărului de persoane infectate?

Ce se va alege de secțiile ATI în contextul creșterii permanente a numărului de persoane infectate?

O asistentă care în ultimele luni a tratat pacienți cu COVID la Spitalul Orășenesc din Balș a murit, fiind ea însăși infectată cu acest virus. Au început să apară tot mai multe astfel de cazuri de medici sau asistenți medicali care cad victime SARS-CoV-2.

Nu știu dacă putea fi salvată, nu sunt medic, dar am citit că la acest spital nu exista secție de ATI pentru bolnavii de COVID. Asistenta medicală a fost mutată la Caracal, pentru o tomografie (la Balș nu era nici CT).

Altfel, vedem cum ministrul sănătății se bate cu pumnul în piept că se luptă cu COVID-ul!

Este evidentă necesitatea ca restricțiile să fie însoțite de investiții urgente în echipamente, în dotarea spitalelor și, așa cum am scris în nenumărate rânduri, de o gestionare corectă a resursei umane. Nu se poate să ne confruntăm cu acest al doilea val cu aceiași specialiști în ATI ca acum șase luni!

Am avut prieteni care au murit pentru că au avut COVID când nu ne confruntam cu recorduri după recorduri!

Ce se va alege de secțiile ATI în contextul creșterii permanente a numărului de persoane infectate? Ce se va întâmpla cu personalul medical? Vor ceda! Dumnezeu cu mila, atunci!

Sursa Foto: https://www.antena3.ro/